Glosar de termini

Asigurare Este atat un sistem de transfer de risc, cat si o combinatie a riscurilor.

Asigurarile de deces protejeaza asiguratul impotriva riscului de deces. Se cunosc diferite forme de asigurare care sa satisfaca cele mai diferite preferinte:
- asigurarea care acopera riscul de deces la orice data ar surveni acesta (asiguratul se angajeaza sa plateasca prime de asigurare toata viata);
- asigurarea de deces temporara - limiteaza plata primelor la o anumita perioada de timp (pe o durata de n ani, pana la data x, pana la iesirea la pensie etc.)

Asigurarile mixte de viata acopera ambele riscuri intr-un singur contract: in cazul decesului asiguratului, beneficiarul asigurarii intra in posesia sumei asigurate, iar in caz de supravietuire, asiguratul incaseaza personal suma asigurata prevazuta in contract.

Asigurarile de accidente urmaresc protejarea persoanelor fizice de consecintele nefaste ale unor evenimente neprevazute care le afecteaza viata, integritatea corporala sau capacitatea de munca.

Asiguratorul persoana juridica (societatea de asigurari), care, in schimbul primei de asigurare incasate de la asigurati, isi asuma raspunderea de a acoperi pagubele produse bunurilor asigurate pentru anumite calamitati naturale sau accidente, de a plati suma asigurata la un anumit eveniment intervenit in viata persoanelor asigurate sau de a plati o despagubire pentru prejudiciul de care asiguratul raspunde, in conditiile legii, fata de anumite persoane.

Asigurat persoana fizica sau juridica care, in schimbul primei de asigurare platite asiguratorului, isi asigura bunurile impotriva anumitor calamitati naturale sau accidente; persoana fizica ce se asigura pentru anumite evenimente ce pot aparea in viata sa; persoana fizica sau juridica care se asigura pentru prejudiciul pe care il poate produce unor terte persoane.

Actuar specialist statistician care se ocupa cu aplicatii ale probabilitatilor si ale altor teorii statistice in asigurari. Activitatea actuarului cuprinde prime, investitii, rezerve, dividende si alte calculatii financiare.

Beneficiarul asigurarii persoana care are dreptul sa incaseze despagubirea sau suma asigurata fara ca aceasta sa fie parte la contractul de asigurare. In anume situatii, terta persoana care devine beneficiarul asigurarii este indicata in mod expres de catre asigurat in contractul de asigurare.

Broker de asigurare şi/sau de reasigurare persoană juridică înregistrată în Republica Moldova care negociază pentru clienţii săi persoane fizice sau persoane juridice, asiguraţi (reasiguraţi) sau potenţiali asiguraţi (reasiguraţi), încheierea de contracte de asigurare (reasigurare) şi care acordă asistenţă pe durata derulării contractelor sau în legătură cu regularizarea daunelor, după caz;

Brokeraj comisionul si venitul din onorarii, incasat de catre un broker de asigurari;
2. termen american care descrie o companie de intermediere in asigurari;
3. onorariul platit unui broker care intermediaza obtinerea unei reasigurari pentru un birou cedent.

Borderou lista detaliata de prime si daune pregatita lunar sau trimestrial de catre cedenti sau posesori de acoperire pentru reasiguratori sau subscriitori pentru a-i instiinta periodic cu privire la riscurile acceptate si la daunele produse in cadrul aranjamentelor de tip tratat sau autoritatii de reprezentare.

Catastrofa daune substantiale rezultate ca urmare a unui eveniment sau serii de evenimente, produse intr-o perioada scurta de timp.

Contract de asigurare contract prin care o parte - asiguratorul - este de acord ca, in schimbul primirii unei sume de bani agreate de la o alta parte - asiguratul - sa plateasca suma asigurata sau echivalentul acesteia, la producerea unor anumite evenimente.

Coasigurare situatie in care doi sau mai multi asiguratori, care impart riscul in proportii agreate, sunt in relatie contractuala directa cu asiguratul; ei sunt coasiguratori ai riscului.

Carte verde reprezinta un certificat de asigurare auto internationala, ce se emite conducatorilor auto care calatoresc pe continentul european, ca dovada a faptului ca au incheiat o asigurare, pentru a respecta cerintele minime ale statelor in care intra.

Certificat de asigurare document emis pentru a oferi dovada existentei asigurarii certificatelor. Este impus prin lege ca dovada pentru urmatoarele clase de asigurare: asigurare de raspundere civila a angajatorilor, asigurare auto (numai acoperirea obligatorie prin lege), asigurare impotriva poluarii.

Dauna esenta unui contract de indemnizatie este recuperarea unei daune suportate de asigurat.Nu toate daunele se vor incadra in polita, dar asiguratul va primi o despagubire prin polita daca dauna a fost cauzata de un pericol asigurat.

Declansator evenimentul care "declanseaza" polita este specificat in polita ca fiind un eveniment esential care trebuie sa se produca inainte ca asiguratorul sa fie facut raspunzator pentru orice dauna.

Declarare de bonus declaratie facuta de un asigurator de viata, cu privire la rata la care vor fi platite bonusurile pentru politele cu profituri.

Durata politei se refera la perioada in care contractul de asigurare, semnat intre asigurator si asigurat, este valabil, in termenii stabiliti prin contract.

Eligibilitate conditiile care guverneaza dreptul unei persoane de a se inscrie intr-o schema de pensii sau dreptul de a primi un anumit beneficiu; conditiile se pot referi la aspecte gen varsta, vechime in munca, tipul locului de munca si situatia in acest loc.

Fond de garantie indicator de solvabilitate, definit ca o treime din marja de solvabilitate obligatorie.

Fondul minim de garantie rezervele minime, impuse de reglementarile cu privire la solvabilitatea companiilor de asigurari. Companiile trebuie sa detina o marja de solvabilitate cel putin egala cu fondul minim de garantie, care este echivalentul in lire sterline a 200 000, 300 000 sau 400 000 EURO, in functie de clasa de asigurare in care compania este asigurata sa functioneze, in cazul unei companii de asigurari generale.

Fransiza clauza care stabileste ca nici o dauna nu poate fi platita daca nu depaseste o valoare declarata. De indata ce dauna depaseste aceasta valoare declarata, se plateste intreaga dauna.

Fransiza deductibila este partea dintr-o dauna asigurata care este suportata de catre asigurat; procentul este specificat in polita.

Garantii acestea sunt echivalente cu conditiile din celelalte contracte, astfel ca, incalcarea lor da dreptul partii daunate sa isi decline raspunderea contractuala.

Istoricul de asigurare evidenta asigurarilor precedente ale asiguratului sau solicitantului unei asigurari; un istoric de asigurari advers sau nesatisfacator este esential in cadrul solicitantului unei asigurari.

Lapsare/Intrerupere o polita este lapsata /intrerupta atunci cand, dupa expirarea perioadei asigurate, asiguratul nu plateste prima de reinnoire, sau, cand asiguratorul nu mai face invitatia de reinnoire a politei.

Limita de bloc limita folosita de un asigurator de bunuri/proprietati pentru a defini valoarea maxima a asigurarilor pe care le va incheia pentru oricare bloc de locuinte.

Management de risc concept care cuprinde identificarea, evaluarea si controlul riscurilor. Managementul de risc a fost definit ca "protectia activelor, veniturilor, pasivelor si persoanelor dintr-o companie cu eficienta maxima si cost miminim".

Obiectul asigurarii acesta este obiectul, bunul sau raspunderea potentiala care este descris/a in polita si de care asiguratorul trebuie sa fie in asa masura legat din punct de vedere legal, incat sa aiba un interes asigurabil.

Obiectul contractului de asigurare acesta este interesul asiguratului in obiectul asigurarii. Asiguratorul nu poate garanta refacerea bunurilor sau anularea unei raspunderi, dar poate proteja interesele asiguratului impotriva pierderilor financiare.

Perioada asigurata perioada in care asiguratorul este raspunzator pentru acoperirea daunelor produse conform clauzelor prevazute in polita.

Perioada de gratie un numar de zile (de obicei 15) pe parcursul carora acoperirea de asigurare continua dincolo de data de expirare a perioadei asigurate normale, pentru a permite plata unor noi prime si obtinerea continuitatii acoperirii.

Prima de asigurari suma de bani care trebuie platita de catre asigurat catre asigurator, in conformitate cu clauzele stabilite prin contractul de asigurare.

Prima unica prima platita integral, in momentul incheierii contractului de asigurare, pentru toata perioada asigurata.

Prima subscrisa venitul din primele aferente politelor subscrise in decursul unui an financiar, indiferent de partea cuvenita din ele.

Reasigurare asigurarea de catre un asigurator, integral sau partial, a unui risc pe care l-a preluat deja in asigurare, incheiata cu un alt asigurator, care se numeste reasigurator.

Risc posibilitate de producere a unei daune. A fost definit ca fiind orice situatie rezultata dintr-o activitate a unei organizatii capabila de producere a unei daune, vatamari, raspunderi civile sau impiedicari a dezvoltarii in termeni sociali, morali si financiari.

Suma asigurata limita raspunderii asiguratorului prin polita; cu exceptia cazului politelor de prima dauna, trebuie sa reprezinte valoarea maxima expusa la risc.

Suma incasata bruta pretul obtinut la vanzare, toate costurile taxelor aferente vanzarii fiind platite de catre vanzator.

Taxa de polita in cazul politelor de asigurare de viata, la stabilirea primei de asigurare este incorporata o taxa, de catre companii, ce are ca scop acoperirea costurilor de administrare ale companiei, care sunt fixe, indiferent de valoarea asigurarii; variaza de la un asigurator la altul si uneori de la un tip de polita la altul.

Transferul de risc se produce cand o parte transfera efectele financiare ale daunei sale unei alte parti. In asigurari, asiguratul transfera posibilitatea de dauna catre asigurator in schimbul primei; prin aceasta, asiguratul transforma incertitudinea unei daune relativ mari in certitudinea unui cost anual mai redus, insa fix.

Unitate de capital managerii politelor de tip unit-linked percep anumite sume pentru serviciile pe care le ofera, iar unitatea de capital este un instrument de incasare a acestor sume.

Valoarea acceptata valoarea unui bun pe care asiguratorul a acceptat-o si pe care nu o va mai disputa in viitor, cu exceptia cazului in care exista dovada unei fraude.