Asigurarea încărcăturilor transportate (CARGO)
Asigurarea încărcăturilor transportate este o poliță de asigurare destinată să protejeze mărfurile sau bunurile care sunt transportate pe cale terestră, maritimă, aeriană sau feroviară, împotriva unor riscuri specifice. Aceasta acoperă eventualele daune, pierderi sau furturi care ar putea surveni în timpul transportului, fie că este vorba despre transporturi interne (în cadrul aceleași țări), fie internaționale (dintr-o țară în alta).
Moldasig oferă mai multă siguranță prin polița de Asigurare Medicală de Сălătorie!

Toate procedeele legate de efectuarea transportării sânt legate de posibilitatea unor prejudicii materiale: deteriorarea, distrugerea pierderea încărcăturii în diferite circumstanțe.
În scopul protejării intereselor patrimoniale de unele situații neprevăzute (în procesul transportării), posesorul încărcăturii poate contracta serviciile de asigurare oferite de către compania noastră.
Obiectul asigurării poate fi orice tip de încărcătură, transportată în orice colț al lumii.
”Moldasig”S.A. te propune următoarele variante de contractare a asigurării încărcăturilor.
În scopul protejării intereselor patrimoniale de unele situații neprevăzute (în procesul transportării), posesorul încărcăturii poate contracta serviciile de asigurare oferite de către compania noastră.
Obiectul asigurării poate fi orice tip de încărcătură, transportată în orice colț al lumii.
”Moldasig”S.A. te propune următoarele variante de contractare a asigurării încărcăturilor.
- Contract valabil pentru o singură încărcătură. Se practică în cazul unor transportări ocazionale și diferite tipuri de încărcături.
- Contract General de asigurare a încărcăturilor. Va fi contractat în cazul efectuării unor transportări cu o anumită frecvență și un anumit tip de încărcătură. Încheierea unui Contract general simplifică procedura de lucru din punct de vedere formal și acoperirea de asigurare va fi valabilă pentru toate transportările efectuate în perioada valabilității Contractului. Varianta dată de asigurare prevede diferite modalități de achitare a primei de asigurare.
Tarifele de asigurare a încărcăturilor transportate
Mărimea tarifului de asigurare a încărcăturilor depinde de specificul transportării: setul de riscuri, tipul încărcăturii și ambalajul, traseul transportării, valoarea încărcăturii, mărimea franșizei, însoțirea încărcăturii cu pază și alți factori.Necesar de întreprins în cazul survenirii evenimentului asigurat
- să întreprindeți acțiuni raționale și accesibile, în condițiile create, în scopul diminuării eventualelor prejudicii.
- să anunțați neîntârziat despre survenirea cazului asigurat în organele competente.
- neîntârziat, în orice mod (iar în termen de 2 zile din momentul descoperirii pagubei - în formă scrisă), să anunțați Asigurătorul și să-i prezentați toate informațiile obiective pe care le dețineți la acest moment referitoare la faptul cazului asigurat (documentele privind circumstanțele cazului asigurat și prejudiciul cauzat).
- să nu întreprindeți măsuri de descărcare până la sosirea reprezentanților asiguratorului.
- în cazul transportării pe cale feroviară - să întocmiți un act cu reprezentantul căilor ferate.
- la timp să înaintați o cerere transportatorului după primirea încărcăturii. Daca destinatarul nu va înainta o asemenea cerere se consideră ca a recepționat încărcătura fără deteriorări, în conformitate cu contractul de transportare.
Actele necesare pentru primirea despăgubirii de asigurare:
- Pentru justificarea interesului patrimonial privind încărcătura asigurată - acte referitore la transportare, conosamentele, facturi, invoce-uri.
- Pentru justificarea faptului survenirii cazului asigurat - protestul maritim, documentele din Registru, extrasul din jurnalul vasului, certificatul de avarii alte acte ce atestă survenirea cazului asigurat, în cazul dispariției fără urmă a încărcăturii și mijlocului de transport - informații veridice despre ieșirea mijlocului de transport din punctul de plecare și despre punctul de destinație în termenul în care mijlocul de transport s-ar putea considera pierdut iar în cazurile pierii, distrugerii bunurilor, a actelor conform legislație țării în locul unde s-a comis cazul asigurat.
- Pentru justificarea mărimii prejudiciului: acte de inspecție a încărcăturii, expertiza, actele de expertiză, de evaluare și alte documente similare întocmite conform prevederilor legislației locului în care se estimează prejudiciul, documentele ce confirmă cheltuielile efectuate pentru salvarea încărcăturii, dispașa (în cazul cererii compensării prejudiciilor, cheltuielilor și achitărilor pentru avaria generală), precum și alte documente necesare Asigurătorului pentru soluționarea chestiunii privind mărimea prejudiciului cauzat.
Măsurile întreprinse în momentul survenirii cazului asigurat
Proprietatea Persoanelor Fizice, proprietatea Persoanelor Juridice, lucrări de construcții - montaj.
- De întreprins urgent (dacă este posibil) măsurile necesare pe eliminarea avariei și micșorarea mărimii pagubelor.
- Solicitarea organelor specializate: pompieri, serviciul situații excepționale, poliția, etc.
- În caz de incendiu - Solicitarea serviciului pompierilor
- În caz de inundație - Chemarea reprezentanților asociațiilor comunale, persoanelor ce au dat bunul în chirie, proprietarii locuințelor învecinate.
- În caz de furt - Solicitarea poliției.
- În caz de calamități naturale, accidentarea mijloacelor de transport, căderea aparatelor pilotate - Anunță organele Serviciului Hidrometeorologic de Stat și monitoringul mediului înconjurător, Serviciul Protecției Civile și Situațiilor Excepționale
- Întocmirea actului stabilirea persoanelor vinovate, în caz că sunt.
- Imediat, pe parcursul a 48 (patruzeci și opt) de ore, să înștiințeze Asigurătorul în formă scrisă, prin scrisoare, sau email, despre producerea riscului asigurat.
De asemenea este necesar de anunțat: numărul poliței de asigurare; data și ora corectă a producerii cazului; circumstanțele și cauzele care au dus la cauzarea daunelor; măsurile care au fost întreprinse pentru micșorarea mărimii pagubelor; starea bunului deteriorat (distrus); Numele/Prenumele și datele de contact a persoanei care a anunțat. - De a prezenta, fără întârzieri, companiei de asigurări, în scris lista bunurilor deteriorate, condițiile producerii și caracterul pagubei.
- Împreună cu reprezentantul companiei de asigurări, de stabilit în scris, lista bunurilor deteriorate.
- Să transmită documentele necesare pentru plata despăgubirii, companiei de asigurări.
Lista documentelor necesare pentru confirmarea faptului producerii cazului asigurat și stabilirea mărimii prejudiciului:
- Contractul de asigurare (original);
- Cererea despre producerea cazului asigurat și cererea pentru plata despăgubirilor de asigurare;
- Extrasul, chitanțele și alte documente primare, ce au legătură cu bunurile asigurate și care confirmă cheltuielile efectuate pentru reparația și restabilirea bunului deteriorat.
- În caz de incendiu, explozie - certificatul de la serviciului pompieri cu indicarea cauzelor și condițiilor de producere a incendiului;
- În caz de calamități naturale - certificatul de la organele Serviciul Meteorologic și Seismologic de Stat sau alte organe competente în situațiile date în conformitate cu caracterul cazului asigurat;
- În caz de inundare - certificat de la instituii locativ - comunale, cu indicarea cauzelor și circumstanțelor producerii cazului asigurat;
- În caz de furt - certificat de la poliție cu privire la intentarea dosarului penal.
- Alte acte solicitate de Asigurator care se referă la cazul asigurat.
- Pentru persoanele juridice: acte contabile, extrase registre de inventariere, conturi, facturi, registrul evidenței de la depozit ș.a.) și certificate cu privire la uzura bunurilor la data survenirii cazului asigurat (calculat de contabilitea asiguratului în cazul asigurării bunurilor conform valorii de bilanț).
Lista actelor depinde de categoria bunurilor asigurate (clădiri, utilaj, mobilă ș.a.) și de asemenea în dependență de cauza deteriorării sau distrugerii (incendiu, fenomene naturale, acțiuni ilicite ale terțelor persoane ș.a.).
Poți să asiguri orice bun personal împotriva oricărui risc în condiții optime pentru tine.
Sistem de reduceri
La îndeplinirea poliței de asigurare de bunuri, în condițiile existenței sistemelor de alarmă și anti-incendiu, precum și sistemelor de securitate contra scurgerilor de apă, primești reduceri la prima de asigurare.
Rapiditate
Contractul se încheie rapid și simplu.
Mobilitate
Pentru încheierea contractului, nu este necesară prezența la oficiu, este de ajuns doar să telefonezi - și agentul companiei va veni în timpul optim pentru tine.
Moldasig oferă mai multă siguranță prin polița de Asigurare Benevolă de Accidente
Prioritățile asigurării „Moldasig”
S-a produs cazul asigurat?
Vezi cum poți primi despăgubirea!


